back on track

E bine sa mai iei cate o pauza. Nu ca as fi avut o neaparata nevoie, desi, da, eram epuizata. Dar pauza mea a fost cam lunga si efectele se simt. Degetele mi se opresc la jumatatea distantei cu tastatura, nestiind incotro s-o apuce. Ochii mi se acomodeaza greu cu albul paginii peste care cuvintele se rostogolesc rar si la intervale neregulate. Creieru-mi refuza cu incapatanare sa gandeasca si nu il pot invinovati intr-un mod direct. Iar cum toate lucrurile bune se termina repede, la fel si continua stare de lâncezeală, sentimentul atat de placut ca n-ai nimic de facut si vara mea au tinut mortis sa confirme aceasta teorie. Desi initial trebuia sa fie o ‘rememorare-a-verii-mele-super-tari- sa-muriti-voi-de-ciuda-invidiosilor-haha’, la un moment dat printre cele 20 de minute scurse intre „e bine” si „desi”, postarea mea si-a schimbat directia, indreptandu-se apocaliptic catre ‘ce-de-rahat-primă-saptamana-de-scoala-am-avut-sa-mor-eu-de-ciuda-si-voi-nu’. Dar asta e doar asa, din spirit de solidaritate fata de L, sa nu credeti ca ati scapat de postarea privind minunata mea vara. Recitind ultimele doua fraze, ma simt obligata sa mentionez ca am petrecut mult prea mult timp in compania tovarasei Amariei, cunoscuta si ca Cea Mai Narcisista Persoana In Viata.

Acum ca am scapat de obligatia scuzelor de rigoare, revin. Nu prea multe despre prima saptamana de scoala, ca sa nu va ofer satisfactie. Alarma telefonului reamintindu-si dupa 3 luni sa sune la 6.45, trasul draperiilor fara sa dau ochii cu soarele la zenit, dusul cu apa rece caci cea calda nu e foarte matinala si are rau de inaltime, de asta vine mai rar pe la etajul 8, regasirea vechilor mele prietene-camasile albe, tata injurand materialul din care e facuta cravata in timp ce ii face nod, mama inca aflata sub impresia ca micul-dejun e mai important decat felul in care-mi sta parul, liftul lasandu-se asteptat cand eu deja sunt in intarziere, aglomeratia din autobuz, aglomeratia de pe strazi, aglomeratia din curtea liceului, aglomeratia dinauntrul liceului si mai putin aglomerata aglomeratie din clasa. Aceleasi mutre cunoscute, de care am avut timp sa ma satur timp de 9 luni, de cateva dintre ele chiar 12. Doar locatia e noua: ne-am mutat „la oras”. Si colega de banca, dar ea e un fel de nouă-veche, deci nu se pune. Stres inca din primele zile, cu amenintarea testelor initiale planând asupra noastra, cu lectii predate ce nu suportau amanare caci „in momentul de fata este clar pentru noi ca timpul este scurt si materia multa”, cu teme si proiecte si teme si proiecte, cu orare provizorii al naibii de incarcate, cu ţârâitul soneriei maltratandu-ne urechile intr-un mod placut, necunoscut nouă pana atunci, cu zambete false la tot pasul, cu aia de-a 13a care se tot etaleaza prin liceu, vanzandu-si cartile tocite si privindu-ne cu superioritate, ca ei is studenti acum si isi mai permit sa frece luleaua pan’ la intai si cu o gramada de alte lucruri care ma calca urat de tot pe bataturi.

Si nu, n-a fost bine. Si te rog, du-te dracu’, alarma mea! (ca sa fiu in ton cu Liz pan’ la capat)

pî.sî. Asta a fost asa, de dezmortire si de uelcăm bec tu scul. Promit solemn sa scot si artileria grea cat mai curand. Intre timp, o sa ma joc ruleta ruseasca cu noii mei prieteni, radicalii de ordinul x. ^^

alt pî.sî.  bucurati-va de stilul asta summer-ish cat mai puteti. CUŢITUL revine curand.

pî.sî. melodic.

Anunțuri