supă de pui pentru suflet de copil.

sau Trei este un număr magic.

Fulgi topindu-se uşor de fereastră, străzi albe sub felinare încă aprinse, ochi mari de uimire, zâmbet larg întipărit pe faţă, pijamale aruncate în grabă, somn uitat in perne, nerăbdare nerăbdare nerăbdare. Fericire fericire fericire.

Prima ninsoare. Multe feţe îmbujorate, bulgări de zăpadă zburând în toate părţile, zâmbete sincere, adolescenţi ce nu vor să renunţe cu niciun chip la sufletele lor de copii, emoţionaţi dintr-odată de Moş Crăciunul transformat în diriga, care îi cheamă pe rând spre a le oferi cadourile de sub brad. Sper din suflet că ţi-a plăcut, Şub. Îţi mulţumesc pentru îmbrăţişările strânse strânse strânse. Şi pentru tot. Şi ţie, Liz, de asemenea. Emoţie emoţie emoţie. Bucurie bucurie bucurie.

Copilul atât de drag mie, aducându-mi în casă mirosul frigului de afară, cu flori de nea în păr şi zâmbet îngheţat pe buzele roşii, cu mâinile reci apucându-le pe ale mele: „ninge, zânaaa, ningeee!”. Niciodată obosită, niciodată fără poftă de o plimbare: „e superb afară. hai!” Bucuroasă să o văd zâmbind din toată inima, o las să mă ducă oriunde vrea, pe străzile ei, prin locurile noastre, jucându-ne prin troiene neatinse până atunci, care parcă ne aşteptau numai pe noi, să sărbătorim iarna noastră, vacanţa noastră, zăpada noastră, prietenia noastră. Promite-mi că n-ai să permiţi niciodată mănuşilor noastre să se despartă. Alb alb alb. Noi noi noi.

Lista de cadouri- nu pe care vreau să le primesc,ci pe care le voi dărui- este gata. Şi le voi dărui din suflet, pentru că eu deja am primit ce-mi doream cel mai mult, pentru că mă ţin de mână, îmi dau şerveţele când îmi curge nasul şi mă scutură de zăpadă exact persoanele pe care le vroiam lângă mine, pentru că e sărbătoare peste tot şi asta mă face să mă simt al naibii de generoasă! Şi o să iubesc şi o să râd şi o să dansez fără să obosesc şi o să le zâmbesc celorlalţi pentru ca am învăţat ca împărţindu-ţi fericirea, nu ţi-o împuţinezi. Dimpotrivă.

Ninge ninge ninge. Ninge ninge ninge.

P.S.  Visez că îţi mângâi obrajii cu mâini dezgolite şi reci şi zâmbesc.

Kilometrica Ţiganiadă

*Îşi face apariţia un prezentator la costum, frezat, gelat à la Elvis, cu un zâmbet laaarg şi tâmp pe faţă, gen Gicuţu* : Oameni din toate micro-regiunile Galaţiului, luaţi-vă frumuşel gecile de fâş din cuier, fesurile şi fularele şi purcedeţi binevoitori spre centru pentru că…*suspans, publicul freamătă* sunt Zilele Oraşului!!! *publicul e in delir* Vă aşteaptă o ofertă bogată şi diversificată de îmbulzeală, mirosuri variind de la mici, pastrame şi fripturi la mere caramelizate şi colaci secuieşti *publicul saliveaza*, tarabe plantate pe o rază de câţiva kilometri, pline cu toate prostiile cumpărabile de care nu aveţi şi nici nu veţi avea vreodată nevoie, zgomote începând cu sunete scoase de o ceată de ţigani care se vor trib mayaş sau Compay Segundo sau cine ştie ce şi continuând cu muzică populară agăţată de stâlpi (Sasha a desluşit misterul), răcnindu-ţi în ureche în acordurile tarafului de la Clejani şi să nu uităm de oferta de cefe-late gata să profite de înghesuială pentru a pune vreunei puicuţe mâna pe fund, cocalari care şi-au scos gagicile în lume şi le cumpără câte un briz-briz kitchos ca să le arate dragostea, piţipoance care umblă la braţ cu alte piţipoance, toate îmbrăcate cu geci de fâş până deasupra buricului, etalându-şi colacii (mai ceva ca ăia secuieşti) în speranţa că le va pune vreun nene bucălat mâna pe fund şi diferite alte specii relativ umane, purtătoare de stafilococi hepatici, aviară, porcină, hiv, tbc et caetera, gata să-şi împartă viruşii cu miile de persoane strânse claie peste grămadă pe Brăilei. Nu rataţi!!! Oferta este limitată! *publicul, înnebunit,  se îmbulzeşte pe străzi, prezentatorul rânjeşte mulţumit*.

Mă îngrozeşte dar mă şi amuză pe de-o parte toată ţiganiada asta de zilele orasului. Mii de oameni prostiţi atât de uşor, manipulaţi în masă, scoşi în stradă de mirosul micilor şi al vinului fiert, chieltuindu-şi alocaţia/salariul/pensia pe nimicuri nefolositoare, doar ca să “simtă atmosfera de sărbătoare”. No, asta deja nu mai e sărbătoare, e un bâlci ordinar, pardonnez-moi!

Singurul lucru care îmi place e că s-au aprins beculeţele, chiar şi-aşa sărăcăcioase cum sunt. Şi ceaţa care îmi dă frâu liber imaginaţiei şi chef de spus poveşti. Şi ca fericită posesoare al numelui Andreea, e ziua mea. Şi mă bucură asta pentru că ştiu că o sa mi-o petrec alături de Dianele din viaţa mea, care au reuşit să-mi pătrundă pe sub piele şi în suflet şi s-au transformat în Daia şi Sasha şi mai apoi în leprele supreme fără de care nu-mi concep week-end-urile şi fără de care poveştile mele ar rămâne nespuse pe vârfurile buzelor. Şi ştiu că o să-mi vină şi el să mă îmbrăţişeze strâns-strâns şi să cânte cu mine Tenacious D. Şi or să mă ducă într-un loc călduţ şi primitor, o să le spun poveşti şi or să mă facă să râd şi-o să mă simt iubită şi înconjurată de prieteni, aşa cum vroiam.

E sfârşit de toamnă, ceaţă şi ferestrele sunt aburite..

Na, c-am facut-o si pe asta!

Da, domnule, m-am uitat si eu ca juma’ din populatia globului la fenomenul-ultra-mega-extra-fenomenal numit Twilight al 2-lea: Luna Noua. Pff ! Avea dreptate Granny: curiosity killed the cat.

Pai sa vedem. In primul rand, daca n-ai vazut primul film sau n-ai citit cartile is foarte putine sanse sa intelegi ceva din ce fac aia p’acolo. Pe scurt: don’soara Bella implineste 18 ani si se viseaza bunica si se oftica pe ta’su pen’ca vrea si omu’ sa faca o gluma si ii zice ca are un fir de par alb. Trecem peste. Ajunge ea cu rabla la scoala, face niste poze, ii vine iubitu’, ii zice ca-i mai batrana ca el, el ii zice ca are peste 100 de ani, se mai uita putin la Romeo si Julieta, el filozofeaza ceva despre sinucidere si deodata ajungem la petrecerea Bellei, care are loc acasa la Culleni. Mmbuun. Se taie fatuca la deget, unul din vampiri vrea s-o atace, Edward, intr-un exces de zel, o da cu capu’ de pereti, mai strica si frumusete de pian, in fine. Misto majorat, zic. O coase nea doctoru si atunci e o faza care n-am priceput-o si am vazut ca-i importanta in restul filmului. Ceva cu iadu’ si cu sufletu, in fine, trecem si peste asta. Vampirasul o duce in padure, o paraseste din prea multa iubire, dispare si apoi ea se mai plimba nitel prin padure si adoarme. Ta’su-i disperat, o gaseste un smecher la bustul gol, urmeaza un schimb dubios de priviri intre pletosu’ de Jacob si smecherul dezbracat. Se trece peste. Vreo 5 minute din film se pierd privind-o pe tipa cum sta pe scaun si cameramanul o inconjoara de cateva ori si pe ecran trec lunile. No, frumos, artistic chiar, pana in cele mai adanc infipte cabluri ale camerei ce-o filmeaza! Fatuca mai are ea niste cosmaruri si urla prin somn, sta ca de obicei cu gura intredeschisa mult si degeaba, afiseaza cunoscutele ei expresii tampe, se mai plimba de nebuna prin paduri, mai zice vreo doua replici asa ca la pereti, se mai da la niste motociclisti ceafa-lata, se-mprieteneste cu pletosu-varcolac (care se tunde intre timp si mai tot filmu umbla dezbracat chiar daca ploua/ninge/tuna/fulgera ca cica are o febra foarte misto care il face sa fie in calduri tot timpul), face cascadorii cu trotineta, mai scapa de un vampir rau si infometat, palmuieste niste varcolaci si, in fine, se arunca de pe stanci putin. Actiunea propriu-zisa incepe in ultimele 20 de minute din film cand vampirul cel sexi crede ca gagica-sa a murit si vrea sa moara si el si ea alearga prin fantani arteziene ca sa-si salveze dragostea vietii. Bineinteles ca ajunge la timp (ca deh, mai sunt inca 2 filme de facut), se pupa ei p-acolo, ea ii spune ‘sunt vie, te-am salvat,poti sa pleci” gen, el ii spune ‘nu vreau sa plec, te iubesc, te vreau nervos’ gen, se mai pupa putin asa, insa surpriza! asta nu e tot. Se pare ca sefii vampirilor mai au nu stiu ce treaba cu ei. No buuun. Ajung ei la sefi, aia o iau drept desert insa mai-marele vampirilor descopera ca ea ii mai speciala asa si ca ar fi o vampirita foarte culără si scapa. Dup-aia ii mai zice varcolacului-etalator-de-bicepsi-tricepsi-etc. ca il iubeste dar ca ea l-a ales din frageda pruncie pe vampirel (deh, poate i-or placea mai mult scandinavii reci ca gheata decat latino-loverii fierbinti), ala de suparare se transforma, maraie putin, apoi face niste puppy-eyes gen si fuge in padure. Edward cel smecher ii zice ca se ofera el sa-si piarda sufletu’ sau ceva gen si s-o tranforme si o cere de nevasta. Ea, bineinteles, afiseaza una din tampele ei expresii, neuitand de gurita intredeschisa a mirare. Restul,e tacere! (si suspans cica). THE END.

Ca s-o scurtez, is profund dezamagita. Primul o fost mai bun. Mi-o placut insa de Dakota Fanning si soundtrack-ul. Macar la muzica sa fie si astia buni.

P.S.  Acum haideti, dragele mele fane ‘Bella+Edward=love’, ardeti-ma pe rug!

i am jack’s broken heart.

Ploua si a plecat.

Toamna apasa greu pe sufletul meu. Imi lasa fruntea rece si mainile amortite. Imi umezeste ochii. Sunt stropi de ploaie sau lacrimi. Nu stiu. Imi ravaseste parul. E vantul sau sunt degete jucause. Nu stiu. Imi infioara corpul. E frigul sau atingerea. Nu stiu. Vezi tu, ma face sa nu stiu. Ma face sa ma uit, sa ma pierd, sa ma zdrobesc, sa ma doara. Dar nu-mi arata cum sa ma regasesc, cum sa ma caut, cum sa ma refac, cum sa ma mangai. As vrea sa pot sa repar tot ce distrug printr-o singura miscare de bagheta, dar mi-ai luat puterile. Slabiciuni si nevoi ascunse  sub felurite zambete, replici, ironii. E un intreg carnaval – măşti, măşti, măşti. E amuzant cum voi credeti ca ma cunoasteti. Afirmati asta cu atata tarie – aproape ca va cred.  As vrea sa nu-mi mai pese, asa din senin. Sa ies afara si sa ma priveasca nedumeriti cand strig ca nu-mi pasa. Ca pot fi si eu intr-atat de indiferenta incat sa nu-mi mai pese. Ca pot atinge si eu acel grad de suprem egoism si sa ma asez pe mine inaintea tuturor. Ca pot si eu sa ma complac in rautate si sa va ranesc. O sa va pierd, ziceti.. Dar v-am avut vreodata?

Ploua si n-a venit.

As vrea sa ma arunc intr-o mare foarte mare de tristete. Nici asta nu mai pot sa fac. Se va gasi cineva care sa ma opreasca inainte sa sar, in ultimul moment. Nu inteleg ca nu am nevoie de eroi. Am nevoie doar sa ating fundul marii si sa simt cum raman fara aer, cum imi explodeaza plamanii, cum ma incolteste frigul, cum imi sfasie pielea, cum sunt cuprinsa de bezna, cum ma ustura ochii. Atat. Apoi voi gasi o modalitate sa ma intorc la suprafata – intotdeauna o gasesc. Mai devreme sau mai tarziu..Probabil o parte din mine stia ca se apropie. A fost mai usor. Da, am simtit ca nodul din gat o sa ma sufoce. Da, am plans. Da, m-am intrebat. Dar apoi nodul din gat mi-a taiat respiratia si a disparut, lacrimile mi-au sarat fata si s-au uscat, intrebarile m-au macinat si s-au inchis in sertarul cu intrebari fara raspuns. Nu te judec, nici nu te urasc – nici n-as putea. Mi-ai fost ca soarele de primavara- suficient de stralucitor pentru a-mi lumina ziua, dar nu indeajuns de puternic pentru a ma incalzi. In cele din urma, am fost mai curajoasa..

Pentru voi? Va inselati. Pentru mine. Incoerenta? Nu chiar. Invatati sa cititi printre randuri..

sunt aşa de trist, tu nu ţii la mine.

ştiam ca tu nu poţi să ţii la mine.

…şi începusem să cred că lumea o poţi ţine-n palmele făcute căuş

şi că poţi să bei din ea până te saturi şi că toată noaptea

apoi te vor arde pe gât constelaţiile

acum însă e totu-n ruine:

nu te gasesc la telefon şi de cinci zile nu mi-ai dat telefon !

îmi luasem abonament pe toate liniile din palma ta.

nu mai minţi,  nu te preface şi nu mă-nşela.

sunt aşa trist. dragostea noastră n-o să dureze.

tu nu ţii la mine.

şi începusem să sper că îţi voi revedea paşii, că îţi voi auzi pielea

de toate s-a ales praful.

ah, sună-mă, sună-mă măcar azi!

Mircea Cartarescu, sună-mă, sună-mă măcar azi 

i’m a fly, i’ll die tomorrow, so give me all you’ve got..

Novembre, ça fait brrr !

Mi-e dor de atmosfera de sarbatoare din oras, simtibila la orice pas, la orice colt de strada, in anii trecuti. Mi-e dor de luminitele de pe strazi si de parfumul frigului ce trece prin fularul caldut de respiratia mea. Mi-e dor chiar si de tarabele insirate pe strada, pline de tot felul de nimicuri la preturi triple decat in restul anului, dar pe care oamenii le cumpara, pentru ei sau pentru cei dragi, cuprinsi de atmosfera sarbatoreasca. Imi amintesc franturi din serile de Sf Andrei de acum multi ani, cand eram un ghemotoc cu parul in toate directiile care batea din picior ca vrea rochita, chiar daca afara era frigul de pe lume si aveam dresuri albe cu dinozauri colorati si vroiam sa ies afara cu masca pe fata. Si ne plimbam toate familiile-prietene cu odraslele lor si mamele ne tineau strans de mana sa nu ne pierdem prin multime si apoi ne pasau la tati care ne urcau in carca si ne luau vata pe bat. Si era un vacarm de nedescris dar mie mi se parea magic si nu-mi placeau instalatiile de lumini diferite pentru ca pe atunci foloseam de enspe ori pe zi cuvantul ‘set’ si imi placea simetria si tot ce nu era la ‘set’ nu merita atentia mea. Si tiganii-vanzatori-ambulanti ne prosteau cu jucariile lor care se stricau imediat dupa cumparare si mama zicea „nu-ti mai iau nimic” dar cum mai vedeam o chestie trebuia sa-mi pun din nou in aplicare toate farmecele pentru a o convinge. Si intr-un an am strans multe-multe bratari fosforescente si le-am luat si pe ale sora-mii si mi le-am pus la mana si am adormit fascinata, uitandu-ma la ele iar a doua zi am fost profund mahnita vazand ca s-au stins si abia asteptam sa vina noaptea crezand ca se vor reaprinde. Dar nu s-au mai aprins. Eu totusi am continuat sa le port la maini, pana le-am agatat de veioza. Si era ziua mea si primeam cadouri si veneau musafiri si-mi placea de muream. Si intr-o seara am fost atat de fericita ca au pus luminite si pe strada mea si o rugam pe Suri sa ma ia in brate sa vad beculetele pentru ca eram prea mica si nu ajungeam la geam si-mi era frica sa ma urc pe scaun. Apoi am mai crescut si toate astea si-au pierdut farmecul. Era insa fain sa merg cu prietenii prin oras si sa ne cheltuim toti banii pe brelocuri si alte tampenii nefolositoare sau sa bubuiesc sampania cu Moco si Daia si sa daramam pahare si sa mancam tiramisu si sa ma simt iubita si inconjurata de prieteni. Mi-e dor..

Vreau sa fie frig si sa am mainile crapate si nasul rosu si sa-mi zica mama ca imi strang fularul de prea multe ori in jurul gatului si o sa ma sufoc. Mai vreau sa ma strecor intr-un loc caldut unde sa gasesc doar chipuri dragi si zambitoare, toate asteptandu-ma numai pe mine. Si mai vreau sa aprinda cineva beculetele in oras si sa se scuture o sitã uriasa de fãinã deasupra mea si sa ma ninga doar pe mine si pe cine mai vreau eu si sa ne batem cu zapada-fãinã si apoi sa intram intr-o casa unde sa fie cald ca-ntr-un cuptor si sa devenim prajituri.

Si as mai vrea sa-si dea seama ca ma pustieste pe dinauntru, ca imi palmuieste sufletul cu nonsalanta celui ce deja a obtinut ce-a vrut si ca in curand n-o sa mai iert- nimic. Tot ce mai pot sa-i ofer e timp – orice altceva deja ii apartine.

P.S.  Frigul si beculetele mi-s imperios necesare.

let’s do what lovers do.

A.S. : Unde dormi fara sa ma  uiti? Unde m-ai iubi fara sa ma saruti?

Intr-o seara mi-ai spus ca ar fi frumos sa dormi cu mine. Ai spus-o atat de simplu si dragut, aproape te-am crezut. Apoi mi-ai mai spus ca afara-i frig si rece si-i urat si ca langa mine ti-ar fi cald si bine. Te-am crezut.

Aproape ma sperie cum reusesti sa ma cuceresti de fiecare data, facand atat de putin. Ma privesti, ma iei de mana, ma saruti. M-arunci intr-un vartej ametitor din care tot tu ma scoti. Si atunci razi. Nu-mi place cand esti incruntat si nervos. Ti-am mai spus ca de fapt, nici n-ai motive, dar tu nu ma asculti. Zambeste-mi !

Mi-ai torturat buzele. Le-ai lasat insangerate si inca dornice sa le saruti. Mi-ai infiorat fiecare particica din corp si acum tot trupul tanjeste dupa atingerea ta. Mi-ai ravasit parul si acum pastreaza amintirea degetelor tale alergand prin el. Mi-ai gadilat spatele usor aplecat si acum te-asteapta drept, gata sa te joci cu el. Perna mea ti-a pastrat mirosul. Il tine ascuns in panzele ei si nu mi-l dezvaluie decat mie – doar eu stiu unde sa-l caut si cum sa-l gasesc. Ti-ai uitat parfumul la mine, pe mine, in mine. Vino sa ti-l inapoiez apoi uita-l din nou si iar vino..

M-ai uita intr-un pahar cu apa? M-ai soarbe printr-un pai? Scoate-ma afara ! As dansa pe limba ta. O sa iti stau in gat. Nu vei mai avea aer. Te asfixiezi, te asfixiez.

P.S.  Vezi, tu ma faci sa nu-mi tin promisiunile.

Ah, les beaux garcons..

Sau pe ce planuri ne mai afecteaza criza.

Sa nu intelegeti ca ma refer (neaparat) la criza economica atat de mult mediatizata. Nu. Poa’ sa fie vorba la fel de bine de criza adolescentina sau de o criza de personalitate sau de o criza de epilepsie. Irelevant, oricum, in toate trei cazurile. Si acum, lasand crizele la o parte,  sa vedem la ce ma refer eu aicişa: tot la vesnicul levea – tinereţ al cimitirii mele – , bineinteles! Mai precis, la reprezentantii de sex masculin ce il populeaza in proportie de FETE : BAIETI = 70% : 30% (asa, frumos, ca la chimie, sa fie Berze mandru de mine *smug*).

Si ce-i cu ei, va intrebati voi, dragi cititori concreti, naratari sau d-alte feluri. Pai este, ca nu  prea sunt. Ma uit la sarmanele boboace si mai-mai ca mi se scurge-o lacrima in coltu’ ochiului cand vad ca n-au dupa cine suspina. Deci nu se poate, dom’le, nu se poate sa-ti ramana balele in gura, la liceu, cand te asteptai sa vezi pe coridoare ponei Barbie calariti de Keni.  Poate dintr-a Xa, cand o sa ne mutam in liceu, o sa ochiti si voi pe cineva ascuns prin vreun colt de coridor, daca nu, va mai raman bobocii de la anul (daca va asumati riscul sa fiti acuzate de pedofilie). Sau, in ultima  instanta, veti deveni niste depresive absorbite de brosurile de la Avon si dependente de ciocolata, veti ajunge obeze, nu veti avea niciun prieten pana la sfarsitul lu’ a XIIa, veti iesi doar in Gradina Publica cu tovarasele de suferinta, si ele obeze si depresive, le veti face voodoo colegelor voastre gazele silfide si superbe si veti intalni adevarata dragoste in autobuz, mult dupa douaj’ de ani.

Oricum, nu merita sa va consumati lichidul bucal pe feti-frumosii leveisti, pentru ca iata ce zic ei, citez  „Printre boboacele de anul asta..nimic special” am incheiat citatul. Aha, deci voi (noi, tot aia) nu sunteti destul de „speciale” pentru ei, masculii alfa. Acuma nu disperati nici voi, „dragele mele coconele”, ca doara n-o fi sfarsitul lumii. Ganditi-va ca n-au descoperit inca ilenele si cosanzenele ce zac in voi.

Mie oricum nu-mi pasa, fiin’ca am baiatul meu cu ochi intunecati care ma tine de mana si ma alinta si ma ia in brate si-mi da sa beau cafea cu lapte. E mefistofelic si face rime care ma supara dar stie el cum sa ma priveasca si cum sa-mi zambeasca si ma pupa pe frunte si ma-mpaca si atunci il sarut pe pleoape si-i al meu. Pour toi, mon amourrr.

P.S. Articolul asta e pentru draga de Addie, care ar vrea sa-si clateasca ochii si n-are cu ce.

Previous Older Entries Next Newer Entries