A-ram-pam-pam or Let me see your EYP spirit!

Ladies and gentlemen(s!!), guess who’s back! Moi, biensur.

Acum ca am folosit si „english, guys, please” si franceza aka „braila-straight-face”, sa revenim la rumeiniăn. Pornit-am noi spre Mirrors, vineri, 4 am, cu gand de relacseişăn, impartindu-ne putinul oxigen din maxi cu inca 14 persoane, visand la aerul proaspat de  munte si la ‘having fun’. Am avut si aer proaspat, am avut si megaaa-fun, in schimb la faza cu relacseişănul am dat frau mult prea liber imaginatiei. Programul intr-atat de ‘lejer’ incat am dormit 3 ore juma’ in 4 zile. That’s a fact. Solution: 15 ore de somn dupa, pentru a recupera.

Prima zi a fost dedicata in intregime chestiilor pe care nu puteam sa le ocolim/sarim/traversa/escalada/etc, ci trebuia sa mergem „through it”, panzelor de paianjen, masajului in cerc, uscatoarelor de par si broastelor mici si verzi. Dupa ce mi-am vandut pimp-ul aka manwhore aka Vlad si viceversa, purces-am cu totii spre nelipsitul joc cu moneda! Aici a aparut in scena dragul de Thomas, care era foarte dornic de a ma ajuta sa-mi scot moneda cazuta in san. Ca sa ma revansez ca nu i-am acceptat ajutorul, i-am tinut companie in ultima noapte, plictisindu-l teribil cu bancurile mele seci si replicile din desene animate, lucru pe care, bineinteles, nu l-ar recunoaste in veci. Pentru ca totul are un echilibru in univers si karma ma uraste, ziua urmatoare a trebuit sa suport toate glumele ENVI-oaselor pe tema noptii mele albe. Asta ca sa ma invete minte sa nu mai plictisesc oamenii cu glume la care rad doar eu.

A doua zi, la CW, a fost fain, IN SENSUL(!) ca n-au aparut neintelegeri si ca, in cele din urma, dupa o zi intreaga de mimat gandire profunda, am scos-o la capat, reusind sa ocupam paginile 3 si 4 din booklet cu rezolutia noastra. In noaptea asa-ziselor atacuri si discursuri ne-am cam facut de cap, scotand lesa party-animalelor din noi si nelasandu-i sa doarma pe vecinii de palier. Ne cerem scuze, Bacau!

Day 3: General Assembly. Mi-am ignorat complet smasmul din piciorul drept care incerca sa se transforme in carcel si mi-am tinut defence-speech-ul. Am fost „fierce”, ca s-o citez pe dragul nostru chair, RUUUX(*hug*) si ca sa ma dau mare, na! :)) Pentru a continua seria de citate, la plecare profa noastra a zis: „vaai, Sinzi, ai avut parte de un huug! :>„. Trecem peste.  Pe drum, am ajuns vedeta maxi-ului si tin sa le multumesc Andreei si lui Teo, pentru a-mi fi imortalizat somnul absolut idiot. De asemenea, multumiri si pimp-ului meu pentru ca ne-a pus (mie si Lizului) parul lui la dispozitie, intru relaxarea noastra. *temenele*

Odata ajunsa acasa, am facut cea mai scurta baie din viata mea- 10 minute- fara sa numar minutele in care am atipit sub dus si apoi am lovit perna cu o viteza ce o intrecea pe cea a sunetului. Pentru urmatoarele 15 ore am fost complet scoasa din functiune dar am avut parte de cel mai bun somn dintotdeauna.

Ca sa inchei odata, pen’ca ma chinui la postul asta de vreo 2 ore, a fost un week-end de neuitat, pe care de-abia astept sa-l retraiesc, la dimensiuni mai mari, in august.  Greece, here we come!

he will be sunshine.

Nu esti indragostita? Uite, a venit primavara.

– Primavara? Cand o sa vina pentru mine, am s-o recunosc si am sa-i ies inainte.

vreau o primavara cu soare cald si liliac alb in aprilie.  and i will be loved.

i’m doing fine, thanks.

dragostea nu-ti bate la usa. dragostea nu se intalneste in autobuz si nici la semafor. dragostea nu vine dintr-o privire. nu-ti scapi niciodata teancul de carti din brate si dragostea te ajuta sa le ridici. dragostea nu seamana cu cea din filme. acolo sunt iubiri stupide si neverosimile pe care niciodata nu le intalnesti in realitate. dragostea nu te salveaza cand esti pe punctul de a te arunca dupa un pod. dragostea nu alearga dupa tine pe furtuna si nu-ti canta soptit in ureche versuri atunci inventate, doar pentru tine. dragostea nu vine pe cal alb iar fat-frumos nu mai stie ce-i dragostea. dragostea nu-ti lasa buchete uriase de flori la usa. dragostea nu te tine de mana cand ti-e frica. dragostea nu se tese din zambete si priviri. dragostea nu e calatorul de langa tine atunci cand mergi cu trenul. dragostea nu o intalnesti pe stradute inguste si curate si pavate cu piatra cubica, in timp ce porti un pardesiu strans pe talie si zambesti unui copilas. dragostea nu-ti aduce mic dejunul la pat. dragostea nu iti zambeste intr-o cafenea si nu iti trimite mesaje dragute scrise pe servetele. dragostea habar n-are cate cubulete de zahar obisnuiesti sa pui in ceai si care e culoarea ta preferata. dragostea e rautacioasa si rea si dragostea doare.

nu.

dragostea alearga cu tine de mana prin ploaie. dragostea te duce in brate pe plaja si se intinde pe nisip langa tine cand soarele iese din mare. si e dragostea cea care te invata sa inoti si sa sari de pe stanci si sa invingi toate fricile din lume. dragostea nu uita cand e ziua ta si nici ziua in care ai cunoscut-o. dragostea e fiecare zambet si e imbujorarea obrajilor tai. dragostea e in fiecare rochita inflorata pe care o porti. dragostea stie sa-ti cante la chitara versuri atunci compuse, doar pentru tine. dragostea stie ca ti-e frica de intuneric si nu-ti da drumul nicio clipa atunci cand luminile se sting. dragostea stie cand sa te sarute pe frunte si nu pe buze. dragostea iti cunoaste lobul urechii, clavicula, gatul, incheieturile mainilor, soldurile, colturile gurii, umerii, degetele, pielea, bataile inimii. dragostea iti recunoaste mersul, vocea si rasul de la departare. dragostea iti stie parfumul, iti suporta glasul atunci cand fredonezi o melodie si adoarme cu tine la telefon, spunandu-ti povesti. dragostea e binevoitoare si buna si dragostea vindeca.

nu.

p.s. Mi s-a spus ca nu stiu sa iubesc. Stiu, doar ca n-am iubit pana acum. Nu va iubesc, si cand imi spuneti ca ma iubiti, asta ma opreste de la a va iubi. :)

supă de pui pentru suflet de copil.

sau Trei este un număr magic.

Fulgi topindu-se uşor de fereastră, străzi albe sub felinare încă aprinse, ochi mari de uimire, zâmbet larg întipărit pe faţă, pijamale aruncate în grabă, somn uitat in perne, nerăbdare nerăbdare nerăbdare. Fericire fericire fericire.

Prima ninsoare. Multe feţe îmbujorate, bulgări de zăpadă zburând în toate părţile, zâmbete sincere, adolescenţi ce nu vor să renunţe cu niciun chip la sufletele lor de copii, emoţionaţi dintr-odată de Moş Crăciunul transformat în diriga, care îi cheamă pe rând spre a le oferi cadourile de sub brad. Sper din suflet că ţi-a plăcut, Şub. Îţi mulţumesc pentru îmbrăţişările strânse strânse strânse. Şi pentru tot. Şi ţie, Liz, de asemenea. Emoţie emoţie emoţie. Bucurie bucurie bucurie.

Copilul atât de drag mie, aducându-mi în casă mirosul frigului de afară, cu flori de nea în păr şi zâmbet îngheţat pe buzele roşii, cu mâinile reci apucându-le pe ale mele: „ninge, zânaaa, ningeee!”. Niciodată obosită, niciodată fără poftă de o plimbare: „e superb afară. hai!” Bucuroasă să o văd zâmbind din toată inima, o las să mă ducă oriunde vrea, pe străzile ei, prin locurile noastre, jucându-ne prin troiene neatinse până atunci, care parcă ne aşteptau numai pe noi, să sărbătorim iarna noastră, vacanţa noastră, zăpada noastră, prietenia noastră. Promite-mi că n-ai să permiţi niciodată mănuşilor noastre să se despartă. Alb alb alb. Noi noi noi.

Lista de cadouri- nu pe care vreau să le primesc,ci pe care le voi dărui- este gata. Şi le voi dărui din suflet, pentru că eu deja am primit ce-mi doream cel mai mult, pentru că mă ţin de mână, îmi dau şerveţele când îmi curge nasul şi mă scutură de zăpadă exact persoanele pe care le vroiam lângă mine, pentru că e sărbătoare peste tot şi asta mă face să mă simt al naibii de generoasă! Şi o să iubesc şi o să râd şi o să dansez fără să obosesc şi o să le zâmbesc celorlalţi pentru ca am învăţat ca împărţindu-ţi fericirea, nu ţi-o împuţinezi. Dimpotrivă.

Ninge ninge ninge. Ninge ninge ninge.

P.S.  Visez că îţi mângâi obrajii cu mâini dezgolite şi reci şi zâmbesc.

Kilometrica Ţiganiadă

*Îşi face apariţia un prezentator la costum, frezat, gelat à la Elvis, cu un zâmbet laaarg şi tâmp pe faţă, gen Gicuţu* : Oameni din toate micro-regiunile Galaţiului, luaţi-vă frumuşel gecile de fâş din cuier, fesurile şi fularele şi purcedeţi binevoitori spre centru pentru că…*suspans, publicul freamătă* sunt Zilele Oraşului!!! *publicul e in delir* Vă aşteaptă o ofertă bogată şi diversificată de îmbulzeală, mirosuri variind de la mici, pastrame şi fripturi la mere caramelizate şi colaci secuieşti *publicul saliveaza*, tarabe plantate pe o rază de câţiva kilometri, pline cu toate prostiile cumpărabile de care nu aveţi şi nici nu veţi avea vreodată nevoie, zgomote începând cu sunete scoase de o ceată de ţigani care se vor trib mayaş sau Compay Segundo sau cine ştie ce şi continuând cu muzică populară agăţată de stâlpi (Sasha a desluşit misterul), răcnindu-ţi în ureche în acordurile tarafului de la Clejani şi să nu uităm de oferta de cefe-late gata să profite de înghesuială pentru a pune vreunei puicuţe mâna pe fund, cocalari care şi-au scos gagicile în lume şi le cumpără câte un briz-briz kitchos ca să le arate dragostea, piţipoance care umblă la braţ cu alte piţipoance, toate îmbrăcate cu geci de fâş până deasupra buricului, etalându-şi colacii (mai ceva ca ăia secuieşti) în speranţa că le va pune vreun nene bucălat mâna pe fund şi diferite alte specii relativ umane, purtătoare de stafilococi hepatici, aviară, porcină, hiv, tbc et caetera, gata să-şi împartă viruşii cu miile de persoane strânse claie peste grămadă pe Brăilei. Nu rataţi!!! Oferta este limitată! *publicul, înnebunit,  se îmbulzeşte pe străzi, prezentatorul rânjeşte mulţumit*.

Mă îngrozeşte dar mă şi amuză pe de-o parte toată ţiganiada asta de zilele orasului. Mii de oameni prostiţi atât de uşor, manipulaţi în masă, scoşi în stradă de mirosul micilor şi al vinului fiert, chieltuindu-şi alocaţia/salariul/pensia pe nimicuri nefolositoare, doar ca să “simtă atmosfera de sărbătoare”. No, asta deja nu mai e sărbătoare, e un bâlci ordinar, pardonnez-moi!

Singurul lucru care îmi place e că s-au aprins beculeţele, chiar şi-aşa sărăcăcioase cum sunt. Şi ceaţa care îmi dă frâu liber imaginaţiei şi chef de spus poveşti. Şi ca fericită posesoare al numelui Andreea, e ziua mea. Şi mă bucură asta pentru că ştiu că o sa mi-o petrec alături de Dianele din viaţa mea, care au reuşit să-mi pătrundă pe sub piele şi în suflet şi s-au transformat în Daia şi Sasha şi mai apoi în leprele supreme fără de care nu-mi concep week-end-urile şi fără de care poveştile mele ar rămâne nespuse pe vârfurile buzelor. Şi ştiu că o să-mi vină şi el să mă îmbrăţişeze strâns-strâns şi să cânte cu mine Tenacious D. Şi or să mă ducă într-un loc călduţ şi primitor, o să le spun poveşti şi or să mă facă să râd şi-o să mă simt iubită şi înconjurată de prieteni, aşa cum vroiam.

E sfârşit de toamnă, ceaţă şi ferestrele sunt aburite..

i am jack’s broken heart.

Ploua si a plecat.

Toamna apasa greu pe sufletul meu. Imi lasa fruntea rece si mainile amortite. Imi umezeste ochii. Sunt stropi de ploaie sau lacrimi. Nu stiu. Imi ravaseste parul. E vantul sau sunt degete jucause. Nu stiu. Imi infioara corpul. E frigul sau atingerea. Nu stiu. Vezi tu, ma face sa nu stiu. Ma face sa ma uit, sa ma pierd, sa ma zdrobesc, sa ma doara. Dar nu-mi arata cum sa ma regasesc, cum sa ma caut, cum sa ma refac, cum sa ma mangai. As vrea sa pot sa repar tot ce distrug printr-o singura miscare de bagheta, dar mi-ai luat puterile. Slabiciuni si nevoi ascunse  sub felurite zambete, replici, ironii. E un intreg carnaval – măşti, măşti, măşti. E amuzant cum voi credeti ca ma cunoasteti. Afirmati asta cu atata tarie – aproape ca va cred.  As vrea sa nu-mi mai pese, asa din senin. Sa ies afara si sa ma priveasca nedumeriti cand strig ca nu-mi pasa. Ca pot fi si eu intr-atat de indiferenta incat sa nu-mi mai pese. Ca pot atinge si eu acel grad de suprem egoism si sa ma asez pe mine inaintea tuturor. Ca pot si eu sa ma complac in rautate si sa va ranesc. O sa va pierd, ziceti.. Dar v-am avut vreodata?

Ploua si n-a venit.

As vrea sa ma arunc intr-o mare foarte mare de tristete. Nici asta nu mai pot sa fac. Se va gasi cineva care sa ma opreasca inainte sa sar, in ultimul moment. Nu inteleg ca nu am nevoie de eroi. Am nevoie doar sa ating fundul marii si sa simt cum raman fara aer, cum imi explodeaza plamanii, cum ma incolteste frigul, cum imi sfasie pielea, cum sunt cuprinsa de bezna, cum ma ustura ochii. Atat. Apoi voi gasi o modalitate sa ma intorc la suprafata – intotdeauna o gasesc. Mai devreme sau mai tarziu..Probabil o parte din mine stia ca se apropie. A fost mai usor. Da, am simtit ca nodul din gat o sa ma sufoce. Da, am plans. Da, m-am intrebat. Dar apoi nodul din gat mi-a taiat respiratia si a disparut, lacrimile mi-au sarat fata si s-au uscat, intrebarile m-au macinat si s-au inchis in sertarul cu intrebari fara raspuns. Nu te judec, nici nu te urasc – nici n-as putea. Mi-ai fost ca soarele de primavara- suficient de stralucitor pentru a-mi lumina ziua, dar nu indeajuns de puternic pentru a ma incalzi. In cele din urma, am fost mai curajoasa..

Pentru voi? Va inselati. Pentru mine. Incoerenta? Nu chiar. Invatati sa cititi printre randuri..

sunt aşa de trist, tu nu ţii la mine.

ştiam ca tu nu poţi să ţii la mine.

…şi începusem să cred că lumea o poţi ţine-n palmele făcute căuş

şi că poţi să bei din ea până te saturi şi că toată noaptea

apoi te vor arde pe gât constelaţiile

acum însă e totu-n ruine:

nu te gasesc la telefon şi de cinci zile nu mi-ai dat telefon !

îmi luasem abonament pe toate liniile din palma ta.

nu mai minţi,  nu te preface şi nu mă-nşela.

sunt aşa trist. dragostea noastră n-o să dureze.

tu nu ţii la mine.

şi începusem să sper că îţi voi revedea paşii, că îţi voi auzi pielea

de toate s-a ales praful.

ah, sună-mă, sună-mă măcar azi!

Mircea Cartarescu, sună-mă, sună-mă măcar azi 

i’m a fly, i’ll die tomorrow, so give me all you’ve got..

Novembre, ça fait brrr !

Mi-e dor de atmosfera de sarbatoare din oras, simtibila la orice pas, la orice colt de strada, in anii trecuti. Mi-e dor de luminitele de pe strazi si de parfumul frigului ce trece prin fularul caldut de respiratia mea. Mi-e dor chiar si de tarabele insirate pe strada, pline de tot felul de nimicuri la preturi triple decat in restul anului, dar pe care oamenii le cumpara, pentru ei sau pentru cei dragi, cuprinsi de atmosfera sarbatoreasca. Imi amintesc franturi din serile de Sf Andrei de acum multi ani, cand eram un ghemotoc cu parul in toate directiile care batea din picior ca vrea rochita, chiar daca afara era frigul de pe lume si aveam dresuri albe cu dinozauri colorati si vroiam sa ies afara cu masca pe fata. Si ne plimbam toate familiile-prietene cu odraslele lor si mamele ne tineau strans de mana sa nu ne pierdem prin multime si apoi ne pasau la tati care ne urcau in carca si ne luau vata pe bat. Si era un vacarm de nedescris dar mie mi se parea magic si nu-mi placeau instalatiile de lumini diferite pentru ca pe atunci foloseam de enspe ori pe zi cuvantul ‘set’ si imi placea simetria si tot ce nu era la ‘set’ nu merita atentia mea. Si tiganii-vanzatori-ambulanti ne prosteau cu jucariile lor care se stricau imediat dupa cumparare si mama zicea „nu-ti mai iau nimic” dar cum mai vedeam o chestie trebuia sa-mi pun din nou in aplicare toate farmecele pentru a o convinge. Si intr-un an am strans multe-multe bratari fosforescente si le-am luat si pe ale sora-mii si mi le-am pus la mana si am adormit fascinata, uitandu-ma la ele iar a doua zi am fost profund mahnita vazand ca s-au stins si abia asteptam sa vina noaptea crezand ca se vor reaprinde. Dar nu s-au mai aprins. Eu totusi am continuat sa le port la maini, pana le-am agatat de veioza. Si era ziua mea si primeam cadouri si veneau musafiri si-mi placea de muream. Si intr-o seara am fost atat de fericita ca au pus luminite si pe strada mea si o rugam pe Suri sa ma ia in brate sa vad beculetele pentru ca eram prea mica si nu ajungeam la geam si-mi era frica sa ma urc pe scaun. Apoi am mai crescut si toate astea si-au pierdut farmecul. Era insa fain sa merg cu prietenii prin oras si sa ne cheltuim toti banii pe brelocuri si alte tampenii nefolositoare sau sa bubuiesc sampania cu Moco si Daia si sa daramam pahare si sa mancam tiramisu si sa ma simt iubita si inconjurata de prieteni. Mi-e dor..

Vreau sa fie frig si sa am mainile crapate si nasul rosu si sa-mi zica mama ca imi strang fularul de prea multe ori in jurul gatului si o sa ma sufoc. Mai vreau sa ma strecor intr-un loc caldut unde sa gasesc doar chipuri dragi si zambitoare, toate asteptandu-ma numai pe mine. Si mai vreau sa aprinda cineva beculetele in oras si sa se scuture o sitã uriasa de fãinã deasupra mea si sa ma ninga doar pe mine si pe cine mai vreau eu si sa ne batem cu zapada-fãinã si apoi sa intram intr-o casa unde sa fie cald ca-ntr-un cuptor si sa devenim prajituri.

Si as mai vrea sa-si dea seama ca ma pustieste pe dinauntru, ca imi palmuieste sufletul cu nonsalanta celui ce deja a obtinut ce-a vrut si ca in curand n-o sa mai iert- nimic. Tot ce mai pot sa-i ofer e timp – orice altceva deja ii apartine.

P.S.  Frigul si beculetele mi-s imperios necesare.

Previous Older Entries