realitate.

Somnul dulce se destrama odata cu sfasierea intunericului de sagetile zorilor.Inca adormita, refuz sa deschid ochii, ancorandu-ma de fiecare clipa in plus pe care o pot petrece in intimitatea si siguranta patului.

Lumina soarelui patrunde triumfatoare in camera, deschizandu-mi cu toate fortele pleoapele si spulberand orice farama a visului cu feti-frumosi si bucle blonde..

Da..vise,nimic mai mult!

Cu miscari lenese ma ridic din pat, tarandu-mi picioarele pana in baie.O privire fugara in oglinda imi arata o fa ța somnoroasa,ciufulita si fara chef.Da,da..imi apartine.

Si la urma urmei de ce as avea chef?Traiesc intr-un oras mohorat,trist,cenusiu,plin de blocuri comuniste,cu scari „ornate” cu toone de coji de seminte si cu lifturi minuscule si infecte. Un oras cu autobuze pline de babe si mosi care urla la tine daca nu le cedezi locul si de cocalari care asculta manele la telefoanele lor „shukre” trimise de parinti din Spania.

Aaah!Si cate ar mai fi..insa degeaba..Acceptarea existentei acestor realitati nu va schimba nimic.Nimic.Inca..

E trist.

E trist ca nu a existat nicio dimineata in care sa ma trezesc si sa alerg la geam si sa-mi incarc plamanii cu aer curat,sa admir soarele in toata splendoarea lui si sa privesc oamenii de pe strada surprinzandu-le cate un zambet pe chip.

In loc de asta,fiecare dimineata mi se asterne in tonuri de gri pe panza fiecarei zile, geamul nu ma provoaca sa-l deschid (doar daca mi-ar fi dor de aburii poluarii ce planeaza deasupra urbei), soarele se ascunde dupa blocurile vechi si cenusii iar oamenii…oamenii alearga grabiti care-ncotro, individualizandu-se prin grijile,nevoile si preocuparile fiecaruia, uniti insa de acelasi sentiment de nepasare.

Nepasare,monotonie,indiferenta,nesimtire,prost-gust, toate astea exista in cantitati semnificative in orasul meu. As fi putut sa-i spun pe nume,insa am preferat sa spun „al meu”,intrucat apartin de el..Eu sunt a orasului,mai mult decat orasul este al meu..Si cum scriam mai sus, acceptarea acestor realitati nu ma face sa ma diferentiez de ceilalti.Poate si eu am aceeasi privire inexpresiva sau  poate si eu trec grabita si indiferenta pe langa lucrurile marunte ce ma inconjoara.

E trist.E jalnic.E patetic.E grav.E adevarat.

Anunțuri